roua si lacrimi

Ea plangea..inima ii era franta,
Isi amintea de lucrurile ce o inspaimanta,
Suspina..ochii ii erau prea goi,
Si-si repeta in sinea ei: „..ce stiti voi..?”

Cuvintele..erau insa prea putine,
Plangea din nou, simteam durerea ei si-n mine,
Vroiam s-o fac sa rada, macar sa zambeasca,
Dar nu credeam, in sinea mea, ca o sa reuseasca..

Doar o priveam..nu intelegeam prea multe,
De ce nu se oprea si nu vroia s-asculte?
Iar suspina..si ma durea pe mine..
Si iar plangea..”..ce-o sa ma fac cu tine..?”

O stea a vazut-o cum plange si suspina
Si i-a promis lumina sa divina…
Ea..nu vroia nimic..si tot plangea..
Si steaua un blestem a pus pe ea:

Lacrimile-i din ochii sa fie roua
Si sa ne fie date in dar noua,
In fiecare zi cand se trezeste iar sa planga
Si poate intr-o zi o sa-i ajunga..

Ma intrebam in sinea mea nedumerita:
„De ce n-a vrut lumina?Era fericita…”
Dar mi-am dat seama chiar fara sa vreau..
Lacrimi de roua zi de zi privesc la geam..

Roua de dimineata or fi lacrimi..?
Si cate fete-au plans?..si cate patimi..?
Doar o poveste stiu despre roua de-afara,
Dar poate ca sunt mii..vor plang fete iara..

by me

(e ceva un pic mai diferit...o poveste din imaginatia mea...sper sa o intelegeti)